FLUX 4- CONFLICT MANAGEMENT, emotional intelligence and bullying prevention

CONFLICT MANAGEMENT, EMOTIONAL INTELLIGENCE AND BULLYING PREVENTION

Țara: ITALIA, FLORENȚA

Perioada:  30 august–4 septembrie 2021

Participanți⁚ Dragu Daniela, Manole Carmen, Mărgărit Tincuța

          Cursul din Florența a cuprins activități diverse, de la prezentarea școlilor, comunităților și a activităților de prevenire a bullying-ului de către cursanții din Ungaria, Spania, Grecia și România, prezentarea de către furnizorul de curs, Europass Teacher Academy, a metodelor diverse prin care putem sprijini dezvoltarea inteligenței emoționale a elevilor,  putem depăși conflictele și preveni fenomenul de bullying. Alături de pregătirea teoretică, cursul a cuprins și o parte aplicată, prin care am exersat diferite metode de autocunoaștere, de relaxare și de creștere a coeziunii de grup. 

          Cursul a oferit și un cadru cultural deosebit, cel al Renașterii, pe care  noi, participanții ne-am  bucurat să îl descoperim prin vizitarea principalelor monumente și muzee ale Florenței dar și a orașelor Pisa, San Gimignano, Siena.

          Cursul ne-a ajutat să înțelegem aspecte legate de :

-Conflict - cauze, manifestări și modul de transformare a acestuia într-un moment de predare; 

-Abordări practice pentru încorporarea managementului conflictelor în curriculum;

-Instrumente de comunicare eficiente și practice pentru mai bune relații școlare și consolidarea comunității;

-Abilități de inteligență emoțională și socială - cum să le descoperi  și să le încurajezi în tine și în ceilalți;

-Agresiunea relațională și agresiunea - abordări la nivel școlar pentru conștientizare și prevenire;

-Activități practice, pentru a favoriza bunăstarea, coeziunea grupului, sentimentul de apartenență la comunitatea școlară.

         În urma participării la acest curs de formare  am dobândit noi cunoștințe în problematica temei abordate, întâi prin studiu individual a unor cărți de specialitate apoi la curs prin prezentări de materiale, dezbateri și exemple concrete, am  dezvoltat unele abilități practice pentru munca noastră  cu elevii prin exercițiile practice derulate. Am experimentat  practici noi de autocunoaștere și intercunoaștere a elevilor.

         Prin participarea noastră la acest curs de formare avem  acum  oportunitatea să împărtășim colegilor noștri  din instituție dar și din alte instituții ceea ce am învățat și văzut la curs din punct de vedere teoretic, practic și cultural.O să folosim cu elevii noștri noi metode de abordare dar și bune practici în gestionarea conflictelor.

Personal, mi-am îmbunătățit unele abilități de planificare și organizare a unor activități mult mai atractive la orele de consiliere, am căpătat mai multă încredere în mine și mi-am dezvoltat abilitatea de cooperare cu alte persoane și lucru pe echipe.

Am cunoscut alte sisteme de învățământ prin prezentările făcute de participanții de la acest curs, am împărtășit exemple de bune practici și problemele cu care se confruntă școlile din alte țări pe această problematică.Ne-am sporit abilitățile sociale, lingvistice și culturale.Ne-au fost prezentate unele site-uri unde găsim activități amuzante și energizante pentru copii, ce pot preveni apariția bullyingului.                                                                                                                                                                                                                                                             

Informația a fost foarte condensată, dar cu exemple la fiecare pas care ne-au ajutat să înțelegem mai bine teoria! Unele noțiuni ne erau  cunoscute, pe altele le-am auzit  prima dată, cert este că am început să înțelegem bine importanța inteligenței emoționale, mai ales în gestionarea și rezolvarea conflictelor.

Cursul  de formare  a fost o experiență plăcută, utilă, interesantă și altfel .Conținuturile au fost actuale și utile, am perceput informațiile într-un mod plăcut, relaxant și educativ. Organizarea și desfășurarea au fost peste așteptările noastre și tot ce am învățat ne  va fi de folos pe viitor în munca cu elevii. Am apreciat și admirat prestația doamnei Susan Gagliano pentru modul în care a mobilizat grupa , a comunicat  cu fiecare dintre noi, ne-a valorizat și a prezentat materialele. Mulțumesc tuturor pentru toate exemplele de bună practică prezentate  și problemele cu care se confruntă în școlile pe care le-au reprezentat!

rbt

1

bsh

IMG 20210903 133844

bsh

DISCLAIMER ,,Conţinutul prezentului material reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorilor, iar Agenţia Naţională şi Comisia Europeană nu sunt responsabile pentru modul în care va fi folosit conţinutul informaţiei”.

prof. Manole Carmen

prof. Mărgărit Tincuța

prof. Dragu Daniela