ZIUA INTERNAȚIONALĂ A DREPTURILOR OMULUI

 

In data de 11.12.2023, profesorii coodonatori, Florea Lucica, Mărgărit Tincuța, Șerbu Mariana, Grosu Virginica, Ciobotaru Aurelia, au desfășurat, alături de elevi de la ciclurile primar și gimnazial, o activitate de promovare a drepturilor omului, ale cărei obiective au fost  consolidarea cunoștințelor elevilor privind drepturile omului și ale copilului și dezvoltarea capacității elevilor de a aprecia critic situații concrete de respectare/încălcare a drepturilor omului.

Descrierea activității

Activitatea a fost desfășurată la Școala Gimnazială nr. 1 comuna Slobozia Conachi și unitatea structură (AR) Școala Primară nr. 1 sat Izvoarele.

La ciclul primar, elevii au urmărit prezentări despre Declarația Drepturilor Omului,  după care au fost antrenați în sarcini pornind de la informațiile primite.

 La clasa I, elevii au realizat postere cu decupaje din hârtie în forma mânuțelor lor, pe care au desenat simboluri reprezentative pentru fiecare drept al omului și copilului. La clasa a IV a, elevii au extras din diverse texte care rezumau cazuri/știri preluate din presă încălcări ale drepturilor omului și copilului. Situațiile au fost dezbătute sub îndrumarea profesorului, insistând pe consecințe și modalități de remediere a acestora. La clasele a III a și a IV a (învățământ simultan), elevii au elaborat Cărticica Drepturilor Mele, alcătuită din fișele fiecărui elev, identificând simbolic drepturile cunoscute.

La ciclul gimnazial, la toate clasele, elevii au dezbătut, sub coordonarea profesorului de istorie, contextul istoric în care a apărut Declarația Drepturilor Omului, și au elaborat sarcini în grupe de elevi pornind de la textul suport (puzzle, reconstituirea textelor date).

In urma activităților derulate, elevii implicați au devenit  informați și mai conștienți de drepturile pe care le au, precum și de importanța atitudinii civice și a implicării active în semnalarea cazurilor de încălcare a drepturilor și/sau copilului. 

Produse realizate_postere cu decupaje, prezentări media, Cărticica Drepturilor Mele (lucrare colectivă)

Idei de continuare

Elevii claselor a VII a au propus realizarea unui Newsletter (buletin informativ) cu tema drepturilor omului și distribuirea lui, prin Consiliul elevilor, la fiecare clasă, pentru afișare la avizierul clasei și consultare.

 https://www.storyjumper.com/book/read/169040361 

 

Detalii Contact

 Denumirea unităţii de învăţământ :

Şcoala Gimnazială Nr.1 comuna Slobozia Conachi

 Adresa: COM. SLOBOZIA CONACHI

Telefon: 0236824840

 

Email:  secretariat@scoalasloboziaconachi.roioanamav@yahoo.com

Adrese email : stepsflo@yahoo.com , ioanamav@yahoo.com .  

 

| Confidențialitate | Cookie-uri | Accesibilitate | Termeni de utilizare web site |

MISIUNEA

Școala Gimnazială nr. 1 Slobozia Conachi este preocupată de asigurarea participării la o educație de calitate a tuturor copiilor și elevilor săi, prin efort colectiv, într-un mediu de învățare incluziv, motivant, performant și sustenabil.
Ancorată în realitățile prezentului, dar cu inițiative orientate spre viitor, Școala Gimnazială nr. 1 comuna Slobozia Conachi urmărește formarea competențelor elevilor care să le asigure rezultate și împlinire în plan personal și profesional și le propune contexte de învățare variate, la nivel curricular și extracurricular, care să stimuleze învățarea într-o stare de bine autentică, în acord cu interesele și potențialul fiecărui copil și elev. Promovăm educația digitală responsabilă, gândirea critică, creativitatea și spiritul antreprenorial, pregătind elevii pentru provocările societății viitorului. Valorile noastre fundamentale includ respectul pentru mediu, diversitate culturală, colaborare internațională, empatie și învățare continuă pe tot parcursul vieții.