Regulamentul de organizare și funcționare a unității școlare în anul școlar 2021-2022

Titlul I

Dispoziții generale

 

Capitolul 1

Cadrul de reglementare

Art.1. Prezentul regulament este întocmit conform prevederilor Constituţiei României, Legii educației nationale 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, anexă la O.M.E.C. nr. 5447/ 31.08.2020, Statutului elevului, actelor normative și/sau administrative cu caracter normativ care reglementează drepturile și obligațiile beneficiarilor primari ai educației și ale personalului din unitățile de învățământ, precum și ale contractelor colective de muncă aplicabile şi altor acte normative elaborate de M.E.

Art.2. Regulamentul conţine normele de organizare şi funcţionare a  ŞCOLII GIMNAZIALE NR. 1 SLOBOZIA CONACHI, jud. GALATI, prevederile sale fiind obligatorii pentru elevi, profesori, părinţi, personal, incepând cu data aprobării în Consiliul de Administrație.

Art.3. Respectarea regulamentului de organizare și funcționare al unității de învățământ este obligatorie. Nerespectarea regulamentului de organizare și funcționare al unității de învățământ constituie abatere și se sancționează conform prevederilor legale.

Art.4. (1)Regulamentul de organizare și funcționare al unității de învățământ poate fi revizuit anual, în termen de cel mult 45 de zile de la începutul fiecărui an școlar ori de câte ori este nevoie. Propunerile pentru revizuirea regulamentului de organizare și funcționare al unității de învățământ se depun în scris și se înregistrează la secretariatul unității de învățământ, de către organismele care au avizat/aprobat regulamentul în vigoare și vor fi supuse procedurilor de avizare și aprobare prevăzute în prezentul Regulament.

(2) Proiectul regulamentului de organizare și funcționare a unității de învățământ, precum și modificările ulterioare ale acestuia, se supun, spre dezbatere, în consiliul reprezentativ al părinților, în consiliul școlar al elevilor și în consiliul profesoral, la care participă cu drept de vot și personalul didactic auxiliar și nedidactic. 

Capitolul 2

Principii de organizare și finalitățile învățământului preuniversitar

 

Art. 5. Unitățile de învățământ se organizează și funcționează pe baza principiilor stabilite în conformitate cu Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 6. Conducerile unităților de învățământ își fundamentează deciziile pe dialog și consultare, promovând participarea părinților la viața școlii, respectând dreptul la opinie al elevului și asigurând transparența deciziilor și a rezultatelor, printr-o comunicare periodică, adecvată a acestora, în conformitate cu Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare.

Art.7. Unitățile de învățământ se organizează și funcționează independent de orice ingerințe politice sau religioase, în incinta acestora fiind interzise crearea și funcționarea oricăror formațiuni politice, organizarea și desfășurarea activităților de natură politică și prozelitism religios, precum și orice formă de activitate care încalcă normele de conduită morală și conviețuire socială, care pun în pericol sănătatea, integritatea fizică sau psihică a beneficiarilor primari ai educației sau a personalului din unitate.

Titlul II

Organizarea unităților de învățământ

 

Capitolul 1
Rețeaua școlară

 

 

Art.8. (1) Fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică are conducere, personal și buget proprii, întocmește situațiile financiare, dispunând, în limitele și condițiile prevăzute de lege, de autonomie instituțională și decizională.Unitatea de învățământ fără personalitate juridică, subordonată unei unități de învățământ cu personalitate juridică, reprezentând un loc de desfășurare a activității acesteia, se numește structură școlară arondată (AR).

(2) În anul școlar 2021-2022 Școala Gimnazială nr. 1 comuna Slobozia Conachi, unitate cu personalitate juridică, are următoarele structuri școlare arondate:

-ȘCOALA PRIMARĂ NR. 1 SAT IZVOARELE, COMUNA SLOBOZIA CONACHI

-GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL  NR. 1 COMUNA SLOBOZIA CONACHI

-GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL NR. 1 SAT IZVOARELE, COMUNA SLOBOZIA CONACHI [1]

Art.9. Unitățile de învățământ în cadrul cărora funcționează clase din învățământ obligatoriu sunt obligate să școlarizeze în învățământul primar și gimnazial, cu prioritate, în limita planului de școlarizare aprobat, elevii care au domiciliul în circumscripția școlară a unității de învățământ respective, înscrierea se face în urma unei solicitări scrise din partea părintelui, tutorelui sau susținătorului legal.

Art.10. Părintele, tutorele sau susținătorul legal are dreptul de a solicita școlarizarea copilului la o altă unitate școlară cu clase de învățământ primar sau gimnazial, decât cea la care domiciliul său este arondat. Inscrierea se face în urma unei solicitări scrise din partea părintelui, tutorelui sau susținătorului legal și se aprobă de către consiliul de administrație al unității de învățământ la care se solicită înscrierea, în limita planului de școlarizare aprobat, după asigurarea școlarizării elevilor din circumscripția școlară a unității de învățământ respective.

Art.11. Prin excepție, înscrierea în clasa pregătitoare se face conform metodologiei specifice, elaborate de Ministerul Educației.

Capitolul 2

Organizarea programului școlar

 

Art.12. Anul școlar începe la 1 septembrie și se încheie la 31 august din anul calendaristic următor.

Art.13. (1) Structura anului școlar, respectiv perioadele de desfășurare a cursurilor, a vacanțelor și a sesiunilor de examene naționale se stabilesc prin ordin al ministrului educației naționale.

(2) În situații obiective, cum ar fi epidemii, intemperii, calamități naturale, alte situații excepționale, cursurile față în față pot fi suspendate pe o perioadă determinată.

Art.14. Suspendarea cursurilor se poate face, după caz:

-la nivelul unor formațiuni de studiu- grupe /clase- din cadrul unității de învățământ, precum și la nivelul unității de învățământ, la cererea directorului, în baza hotărârii Consiliului de Administrație, cu informarea, respectiv aprobarea inspectorului școlar general și aprobarea M.E..[2]

-la nivelul grupurilor de unități de învățământ din același județ/municipiul București, la cererea inspectorului școlar general, după consultarea reprezentanților organizațiilor sindicale[3], cu aprobarea Ministerului Educației.

c) la nivel regional sau naţional, prin ordin al ministrului educaţiei și cercetării ca urmare a hotărârii Comitetului Județean/al Municipiului București pentru Situații de Urgență, respectiv Comitetul Național pentru Situații de Urgență(CJSU / CNSU), după caz.

Art.15. (1)Suspendarea cursurilor este urmată de măsuri privind parcurgerea integrală a programei școlare prin modalități alternative stabilite de consiliul de administrație al unității de învățământ.

(2) În situaţii excepţionale, ministrul educaţiei și cercetării poate emite instrucțiuni și cu alte măsuri specifice în vederea continuării procesului educaţional.

(3) Reluarea activităților didactice care presupun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și a elevilor în unitățile de învățământ preuniversitar se realizează cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

(4) În situaţii excepţionale, inclusiv pe perioada declarării stării de urgență/alertă, Ministerul Educaţiei şi Cercetării elaborează și aprobă, prin ordin al ministrului, metodologia – cadru de organizare și desfășurare a activităților prin intermediul tehnologiei și al internetului.

Art.16. Învățământul primar funcționează, de regulă, în programul de dimineață. Pentru unitățile de învățământ care funcționează în cel puțin două schimburi, programul este stabilit de Consiliul de administrație al unității.

Art.17. Cursurile pentru elevii din clasa pregătitoare și din clasele I și a II-a, nu vor începe înainte de ora 8.00 și nu se vor termina mai târziu de ora 14.00.

(1)În învățământul primar, ora de curs este de 45 de minute, cu o pauză de 15 minute, după fiecare oră și o pauză de 20 de minute, după cea de-a doua oră de curs. La clasa pregătitoare și la clasa I, activitățile de predare-învățare-evaluare acoperă 30-35 de minute, restul de timp fiind destinat activităților liber-alese, recreative.

(2)În situațiile în care clasele din învățământul primar funcționează împreună cu alte clase din nivelurile superioare de învățământ, ora de curs este de 50 de minute, iar în ultimele cinci minute se organizează activități de tip recreativ.

(3)Pentru clasele din învățământul gimnazial, liceal, profesional și din învățământul postliceal ora de curs este de 50 de minute, cu o pauză de 10 minute după fiecare oră; după a treia oră de curs, se poate stabili o pauză de 15-20 minute.

(4)În situații speciale, cum ar fi epidemii, intemperii, calamități, alte situații excepționale și pe o perioadă determinată, durata orelor de curs și a pauzelor poate fi modificată, la propunerea motivată a directorului, prin hotărârea consiliului de administrație al unității de învățământ, cu informarea inspectoratului școlar.

Art.18. (1)Programul Școlii Gimnaziale nr. 1 Slobozia Conachi se desfăşoară într-un singur schimb, de luni până vineri, între orele 8-14/15.

(2)La Școala Primară  nr. 1 Izvoarele, programul şcolii se desfăşoară într-un singur schimb, de luni până vineri:

 a)- ciclul primar,regim simultan, cu programul și orarul din Anexa 1

Art.19. La Școala Gimnazială nr. 1 Slobozia Conachi durata orelor de curs este de 50 de minute iar a pauzelor de 10 minute.

Art.20. La Scoala Primară  nr. 1 Izvoarele,  durata orelor de curs este de 45 de minute iar a orelor de curs este de 10 minute, cu o pauză mare de 20 de minute după a 2 a oră.

 

 

Citiți regulamentul complet aici